Remarkable Woman
 Implicarea în comunitate salvează vieţi 
 „Oricare dintre voluntarii care se implică sau oricare dintre cei care donează pentru fundația noastră poate să știe în orice moment ce se întâmplă cu banii; ca donator, cred că este foarte important să știi ce se întâmplă cu banii dăruiţi și că sunt folosiți așa cum trebuie”, explică Angela Galeța, Director al Fundației Vodafone România. Una dintre cheile succesului ONG-ului pe care îl conduce este transparența. A lucrat atât de partea beneficiarului, cât și a finanțatorului, atât în ONG cât și în corporație, și cunoaște bine toate fațetele unui proiect, știe exact care sunt punctele cheie și ce trebuie verificat. Crezul său este că „lumea e plină de oameni buni și, dacă n-ai întâlnit unul, atunci fii tu acela.”   

 interviu cu Angela Galeța, Director al Fundației Vodafone România

Ce v-a motivat să lucraţi în domeniul ONG?

 Aș începe prin a spune că, pentru mine, ca om, contează foarte mult să-mi placă ceea ce fac și să mă motiveze să merg mai departe. Am terminat Universitatea Bucureşti. Ca profesie, sunt profesor. Mi-am dorit întotdeauna să lucrez cu copiii, datorită unui model pe care l-am avut – un profesor. În viața tuturor apar oameni care ne influențează. Am terminat universitatea cu o diplomă în chimie. Întâmplarea a făcut că în anul respectiv nu am reușit să-mi găsesc un post și, pentru că voiam neapărat să fac ceva – aveam experiență de lucru într-un ONG, ca voluntar, timp de 5 ani de zile, în timpul facultății – m-am întrebat ce ar fi să merg să lucrez într-un ONG. «Temporar», am zis eu. A fost atât de «temporar» încât am rămas în domeniu 11 ani, la SOS Satele Copiilor, coordonator de strângere de fonduri și de relații publice. M-am ocupat de strângerea de fonduri în vremea în care aproape nimeni nu știa ce înseamnă fundraising-ul. A fost provocator, am făcut campanii de direct mail, campanii în care am vândut felicitări pentru a strânge fonduri pentru organizație. A fost foarte frumos, o perioadă de început, în care eu am crescut, organizația a crescut, am învățat foarte multe lucruri. La un moment dat am simțit nevoia unei schimbări, şi nu pentru că nu-mi mai plăcea ceea ce făceam. Atunci am venit într-o corporație pe zona de „corporate responsability”. A fost o schimbare, evident. Dacă până atunci eram în zona de ONG și mergeam la companii pentru a solicita fonduri, am trecut în tabăra cealaltă, eram omul la care ONG-urile veneau pentru a solicita fonduri. Şi mi-a plăcut din nou ceea ce făceam. Unul din proiectele de început în care m-am implicat a fost dezvoltarea unei soluții de telemedicină pe ambulanțe. A fost foarte interesant, era ceva high tech, o premieră în România, la vremea respectivă. Așa am început să lucrez într-o corporație.  

Ce ați folosit din experiența de ONG, când ați trecut de partea cealaltă?

 Probabil, ca om din partea ONG-ului, care mergea la companii pentru a solicita fonduri, ați văzut anumite lucruri care v-ar fi plăcut să fie altfel de partea cealaltă. Ce ați schimbat, ce ați adus în practica de corporatist?

 Dincolo de corporație, organizație, instituție, sunt oameni. Oamenii lucrează cu oameni, nu lucrează cu instituții sau cu corporații. Am încercat să creez o relație așa cum încercam să construiesc o relație cu oamenii din companii în momentul în care mergeam să solicit fonduri pentru organizația în care lucram. La fel am început să creez relații corporate cu organizațiile non-guvernamentale, mai ales că pe majoritatea le știam pentru că lucrasem în mediul ONG. S-au dezvoltat relații între mine și persoanele care lucrau în organizațiile respective, între compania pe care o reprezentam și ONG-urile respective. Sunt multe lucruri care m-au ajutat, de la faptul că știam ce înseamnă organizarea unui ONG, la ce ar trebui să mă uit în momentul în care primesc o solicitare de finanțare, ce să întreb, dacă ONG-ul respectiv dorește să dezvolte acel proiect pe termen lung şi dacă se gândește la partea de sustenabilitate. Știam bucătăria internă a unui ONG și știam care sunt punctele nevralgice pe care să le analizez. Acesta a fost un avantaj pentru mine, mi-a fost foarte ușor să am un nou început din punctul ăsta de vedere. Știam despre ce este vorba în interior, știam la ce să mă uit, la partea de resurse umane, ce să întreb, ce înseamnă managementul unui proiect, de câți oameni este nevoie într-un proiect, ce înseamnă partea de autorizare de servicii și tot restul.  

Cum a venit provocarea Fundației Vodafone și ce înseamnă pentru dumneavoastră acești câțiva ani la conducerea fundaţiei?


 A fost o provocare și mă consider norocoasă pentru că am fost pusă în fața acestei provocări. Încă din momentul în care m-am angajat în companie eram un fan al fundației. Eram donator în programul de donații salariale, mă implicam ca voluntar, iar zona aceasta de voluntariat este o parte din cultura noastră organizațională. În momentul în care mi s-a propus să preiau conducerea fundației am fost mai mult decât onorată. Aceasta s-a întâmplat în 2012, imediat după întoarcerea din concediul de maternitate; între timp, „livrasem” un alt proiect, fetița mea. A fost un alt început. Îmi plac începuturile, îmi plac provocările. A fost un pic diferit, m-am întors în zona de ONG – suntem organizație non-guvernamentală, independentă de companie, de activitățile comerciale; funcționăm ca orice altă organizație non-guvernamentală. Specificul nostru stă în faptul că suntem finanțatori, adică suntem o organizație care, în parteneriat cu un alt ONG, derulează proiecte. Alegem proiecte prin runde de finanțare și în felul acesta ne căutăm partenerii cu care să putem să implementăm proiecte în domeniile în care noi activăm. Este vorba de patru domenii: educație, sănătate, servicii sociale și voluntariat. Am ales aceste domenii întrebând comunitatea unde este cea mai mare nevoie de ajutor, unde ne văd pe noi, Fundația Vodafone, implicându-ne. Așa se face că, încă de la momentul înființării fundației, sănătatea a fost unul dintre domeniile prioritare. N-a existat niciun an în care Fundația Vodafone să nu fie prezentă în domeniul sănătății, fie că a fost vorba de renovare de spitale, de achiziție de echipamente medicale pentru spitale, renovare de centre de transfuzii sangvine sau construirea unei secții noi de terapie intensivă la Spitalul Marie Curie din București – acesta este cel mai mare proiect al nostru, un proiect de 1,5 milioane de euro și cu o clădire de patru etaje construită de la zero. Este un proiect de care suntem mândri, care s-a conturat foarte frumos. Pe lângă faptul că am construit o secție nouă, de la zero, am reușit să implementăm acolo și o soluție de telemedicină. În felul acesta secția este la standarde europene din punctul de vedere al dotărilor medicale, al curățeniei, al spațiului oferit, al faptului că, de exemplu, mamele pot sta împreună cu copiii și părinţii pot să-i vadă oricând pe copii. De asemenea, am adus și componenta aceasta de tehnologie care salvează vieți. Au fost situații în care copiii au fost salvați datorită soluției de telemedicină; aceasta permite medicului să intre în contact cu pacientul în orice moment, indiferent că este plecat din țară sau că este în oraș. Dacă medicul nu este în spital și oamenii au nevoie ca unul dintre specialiști să vadă o electrocardiogramă, acesta poate să intre, poate să vadă şi poate să dea indicații medicului care este în spital. 

 Îmi imaginez că pentru astfel de proiecte aveți nevoie și de o colaborare foarte bună pe zona public-privat. Sunt diverse autorități care trebuie să conlucreze la aceste proiecte. Care a fost experiența pe zona aceasta de lucru cu autoritățile?

 Și aici aș spune că vorbim tot de oameni. Avem o experiență bună, nu a existat niciun proiect pe care să vrem să-l facem și să nu putem pentru că n-am reușit să obținem anumite aprobări. Ba mai mult, au fost situații în care contribuția noastră a adus alte contribuții, fie din fonduri private de la alte companii, fie din fonduri publice. Ministerul Sănătății, de exemplu, s-a implicat pentru un anumit proiect, pentru a asigura salarizarea personalului sau pentru a asigura alte echipamente medicale. Sau, în cazul în care noi am cumpărat echipamente medicale, au venit fondurile necesare pentru consumabile.

Am avut ocazia să particip la Gala Fundației Vodafone 2016 și am văzut foarte multă emoție pe scenă, și la dumneavoastră, și la cei care erau premiați din partea societății civile. Cum ați trăit acest moment de bilanț și ce a însemnat el pentru dumneavoastră?

 Este un moment foarte frumos. Prima ediție a Galei Fundației Vodafone a fost la aniversarea de 15 ani. Ne-am dat seama atunci că este un eveniment atât de frumos, încât ar trebui să devină un eveniment anual; este un moment în care și noi, și partenerii noștri, organizațiile cu care lucrăm, ne uităm în urmă la anul care a trecut și ne dăm seama cât de multe lucruri am reușit să facem împreună. Uneori, noi, ca popor, avem tendința de a ne plânge sau de a vedea partea goală a paharului. Ei bine, lucrurile se schimbă; chiar dacă încet şi cu pași mai mici, lucrurile se schimbă în bine. Gala, pentru mine și pentru colegii mei, pentru board și pentru partenerii noștri, este un moment de bilanț, în care ne bucurăm de reușitele pe care le-am avut, și în același timp un moment în care le mulțumim partenerilor noștri prin acordarea unor premii speciale. Este foarte greu să-i alegem pe cei pe care îi premiem, întrucât toți ar merita un premiu, dar este un moment de recunoaștere a implicării și a eforturilor pe care le fac. Niciunul dintre aceste proiecte pe care noi le finanțăm nu ar fi posibil dacă nu ar exista această colaborare între noi, finanțatorul, organizația non-guvernamentală care identifică problema şi vine cu o soluție, autoritățile care sprijină proiectul respectiv; nu în ultimul rând, sunt foarte multe situații în care beneficiarii indirecți sunt extrem de importanți în proiect și aduc o contribuție majoră, şi mă refer aici tot la proiectele din sănătate. Am întâlnit medici extraordinari care fac un efort semnificativ pentru ca acel proiect să funcționeze. Pot să dau exemplul unui proiect de telemedicină care funcționează în mediul rural și unde vorbim de un medic din Timișoara care merge în fiecare zi în sate din județele Timiș și Caraș-Severin să consulte oamenii din acele localități. Tot în acest proiect am întâlnit medici de familie care și-au pus la dispoziție cabinetele pentru aceste consultații. Autoritățile din zonele respective ne-au ajutat cu alocarea unor spaţii ori facilitându-ne comunicarea cu oamenii din sate sau din comune, pentru că exista o oarecare reticență la început, „cine este doctorița aceasta care vine să ne trateze pe noi?”. Acest proiect a asigurat accesul la tratament medical de specialitate unor oameni din mediul rural care altfel nu ar fi fost posibil. Vorbim de tratament, de consult oftalmologic, O.R.L., cardiologic. Medicul merge pe teren, consultă și ia anumite date medicale pe care le transmite live către spitalul din Timișoara, unde sunt interpretate de către un medic. Este ca și cum cardiologul care se află în Timișoara ar consulta live un pacient aflat la două sute de kilometri. Vorbim de oameni care nu au posibilitatea de a merge la un medic; nu ar avea bani nici măcar să-și plătească transportul până la Timișoara, darămite să meargă la un specialist.

Ce mi s-a părut distinctiv despre Fundația Vodafone este faptul că are proiecte în fiecare județ al țării. Cum ați reușit să construiți așa ceva și ce a stat la baza acestei filoz
ofii?

 E simplu, este nevoie de ajutor peste tot. Un oraș nu este mai important decât altul, un om care locuiește la țară nu este mai puțin important decât unul care locuiește în oraș. Am încercat să dezvoltăm programe strategice și să găsim parteneri care să ne asigure, exact cum spuneați, răspândirea la nivel național. Într-adevăr, în acest moment avem proiecte în absolut toate județele țării, proiecte în educație, sănătate, servicii sociale și voluntariat. Nu este simplu, presupune un efort din partea noastră, pentru că noi monitorizăm aceste proiecte, inclusiv prin deplasări în teren, şi stăm de vorbă cu beneficiarii. În felul acesta am reușit să lucrăm și cu organizații mici, și cu organizații mari, în comunități mai mici, în comunități mai mari. Totul a pornit în momentul în care board-ul nostru a luat această decizie de a ne extinde la nivel național pornind de la premisa că peste tot e nevoie de ajutor. Este foarte simplu să faci proiecte doar în mediul urban sau doar în București...

Care considerați că a fost proiectul cel mai important în 2016?

 De fiecare dată când mi se pune această întrebare mi-e foarte greu să răspund pentru că toate sunt la fel de importante. Îmi vin în minte programul nostru de investiție în mediul rural şi programul de renovare a centrelor de donare de sânge din orașe. Programul de investiție în mediul rural este extrem de important și cu un impact foarte mare. Am reușit să renovăm școli, să săpăm puțuri de apă pentru școală, să asigurăm centre de tip after school pentru copii din familii sărace. Tot în cadrul acestui program am oferit burse sociale copiilor din familii sărace, care-i ajută să-și cumpere ceea ce au nevoie pentru a merge la școală, inclusiv să-și plătească transportul; au fost situații în care copilul nu mergea la școală pentru că nu avea încălțăminte sau erau trei frați care împărțeau aceeași pereche de ghete.  Programul de renovare a centrelor de transfuzii a demarat acum trei ani și îşi propune renovarea sau dotarea cu echipamente a tuturor centrelor de transfuzii din țară care au nevoie. Anul acesta am renovat cinci centre, urmează să fie dotate cu echipamente încă cinci, iar în anii anteriori am mai renovat încă zece. Este un program cu impact major pentru că oricare dintre noi sau cineva drag nouă poate ajunge în situația de a avea nevoie de sânge. Sângele este o substanță vitală, încă nu s-a descoperit modalitatea prin care se poate fabrica în laborator și atunci este important ca oamenii să meargă să doneze. Iar pentru ca oamenii să meargă să doneze, centrele de transfuzii trebuie să arate într-un anumit fel, să se simtă în siguranță. Noi ne-am dat seama de acest aspect și așa am ajuns să facem acest program, organizând sesiuni de donare de sânge în sediile noastre; sunt sesiuni mobile în care personalul de la centrele sangvine vine în sediile noastre şi colegii noștri donează.  Stând de vorbă cu colegii noștri care donează și cu oamenii care mergeau la centru sau cu prieteni, am auzit de multe ori: „eu m-aș duce să donez, dar nu mă duc pentru că centrul arată așa cum arată”. Ne-am dat seama cât de important este ca aceste centre de donare sangvină să arate normal și să fie dotate cu echipamente noi şi de calitate. Am ajuns la un moment dat la un centru de donare, cel din Cluj, unde am schimbat inclusiv centrala, care nu mai fusese schimbată de vreo douăzeci și cinci de ani.

Am văzut un focus special pe copii în programele fundaţiei. Ce v-a făcut să vă concentraţi pe această categorie?


 Focusul este pe copii, tineri, bătrâni și persoane dezavantajate – fizic, social, economic. Copiii, ca număr de beneficiari, sunt cei mai mulți. Cred că ține și de domeniile în care noi activăm, respectiv sănătate, educație și servicii sociale. În aceste domenii sunt foarte multe proiecte în care beneficiarii direcți sunt copiii. N-aș spune neapărat că am avut un focus de la început, pur și simplu așa s-au potrivit proiectele cu domeniile în care noi lucrăm.

Am observat foarte multă transparență din partea fundației, publicați un raport anual în care sunt prezentate pe larg programele pe care le-ați desfășurat, cine au fost beneficiarii, ce sume s-au investit în toate programele ș.a.m.d. Cum se finanțează fundația, cine sunt principalii susţinători?

 La transparență ținem foarte mult, începând cu modul în care selectăm proiectele, prin runde de finanțare care se anunță public, pe toate canalele de comunicare pe care le avem. În momentul în care runda de finanțare este deschisă, orice organizație non-guvernamentală care se potrivește cu cerințele din acea rundă de finanțare poate să aplice; aplicația se completează online pe un site; ONG-urile intră și creează user name și parolă, completează un formular, apoi, după ce se încheie perioada de aplicație, urmează perioada de jurizare, când membrii juriului, respectiv oamenii din echipa fundației sau din consiliul de administrație sau experți în domeniu intră și jurizează, tot online, independent unul de celălalt. Jurizarea se face pe bază de note acordate pe mai multe criterii, iar sistemul calculează automat media pe fiecare proiect și le afișează în ordine descrescătoare. Alegem primele zece-cincisprezece proiecte, mergem și le vedem, le vizităm la fața locului pe absolut toate. Dacă ceea ce este scris în aplicație este la fel și în practică, mergem mai departe, semnăm contractul de finanțare. Odată semnat contractul de finanțare, există raportări lunare pe care partenerii noștri le trimit, nu doar raportări narative, ci și raportări financiare, inclusiv copie după absolut toate chitanțele și facturile. Noi vrem să știm cum a fost cheltuit fiecare leu din grant-ul acordat; întotdeauna ne uităm și comparăm propunerea de buget primită inițial cu modul în care este cheltuit bugetul și ce s-a întâmplat în proiect. Există etape de monitorizare la fața locului în absolut toate proiectele pe care le avem și în felul acesta asigurăm toată transparența de care spuneați. Este un lucru la care într-adevăr ținem foarte mult. Revenind la întrebarea legată de sursa fondurilor, o parte dintre fonduri vine de la compania Vodafone România, care este membru fondator al fundației, apoi există o altă sumă care provine de la Vodafone Group Foundation – Fundația Grup din Marea Britanie. Noi, la rândul nostru, aplicăm pentru a primi finanțare în fiecare an. Există apoi sumele care se strâng din campania 2% – și noi facem o astfel de campanie de 2%. Există şi situații în care alte firme vin către noi și ne spun că apreciază ceea ce facem și că vor să investească în comunitate – în acest caz, ne oferă nouă sponsorizare și împreună alegem și finanțăm un anumit proiect. Nu în ultimul rând, există o sumă care se strânge de la colegii mei, angajații din Vodafone România, prin așa-numitul program de donații lunare, în care fiecare angajat are posibilitatea de a dona lunar o sumă către Fundația Vodafone România.  Dacă e să mă întorc la partea de transparență, pentru mine, personal, și pentru noi la fundație, una dintre sumele cele mai importante este tocmai aceasta pe care o primim din donații de la colegii mei sau din formularele de 2%; aceasta reprezintă o dovadă a încrederii pe care oamenii o au în ceea ce facem. Această încredere n-ar fi posibilă dacă noi n-am asigura toată această transparență. Oricare dintre voluntarii care se implică sau oricare dintre donatorii care donează pentru fundația noastră poate să știe în orice moment ce se întâmplă cu banii pe care i-a donat și, ca donator, asta cred că este foarte important; fiecare dintre cei care donează pentru o anumită cauză cred că dorește să știe ce se întâmplă cu banii pe care i-a donat și că sunt folosiți așa cum trebuie.   Mă bucur că partea de transparență este la un nivel mai avansat decât am văzut eu în acel raport, nu știam cum se desfășoară efectiv proiectele și poate că este bine să afle cât mai multe companii că se poate pune în funcțiune un astfel de sistem care mi se pare foarte obiectiv. Noi suntem deschiși întotdeauna când suntem întrebați şi mergem pe principiul de a împărtăși experiența, know-how-ul pentru că toate lucrurile acestea sunt în beneficiul comunității din care noi toți facem parte; când comunității îi va fi mai bine, atunci și nouă, ca indivizi, ne va fi mult mai bine.

Cum arată o zi tipică de activitate a dumneavoastră la fundație?

Am înțeles că dumneavoastră călătoriți foarte mult. Nu numai eu, ci și colegele mele. Mi-e greu să vorbesc despre o zi tipică pentru că nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Dacă ar fi să mă uit, aș spune că, probabil, sunt zile mai vesele și zile mai puțin vesele. Sunt extrem de motivată și simt acel impuls de a merge mai departe în momentul în care mă întâlnesc cu beneficiarii și văd proiectele, văd rezultatul concret al muncii noastre; nu e o muncă într-un birou. Sunt și situații în care merg într-un spital, în secția de terapie intensivă nou-născuți. Anul acesta tocmai ce am lansat un nou proiect la Constanța, prin care vrem să renovăm secția de terapie intensivă nou-născuți, după modelul și standardele secției de terapie intensivă pe care am făcut-o la Marie Curie, în București. Evident că în momentul în care merg și văd copii bolnavi sau merg într-o secție de oncologie nu este deloc uşor. Și acolo pot să spun că mă simt motivată și încerc să dau tot ce am pentru a duce la bun sfârșit acele proiecte. În momentele respective este mai complicat, poate și pentru că sunt mamă.

Aveți un motto personal?

 E mult spus un motto, dar, acum câțiva ani, am găsit pe internet o frază care mi-a plăcut foarte mult, ceva de genul că lumea e plină de oameni buni și dacă n-ai întâlnit unul, atunci fii tu acela.   Fundația are o cifră de afaceri destul de importantă. Este și o responsabilitate financiară pentru dumneavoastră să gestionați aceste fonduri. Vorbim de un buget de aproximativ 2.800.000 euro anual. Să nu uităm că nu sunt singură în toată această provocare. Mă bucur să am în fundație un consiliu de administrație care se implică, format din oameni profesioniști, oameni care pun suflet în ceea ce fac.

Ați avut un moment greu, de cotitură, în acești ani la conducerea fundației, un moment în care să vă gândiți să vă întoarceți în corporație?

 Atât de greu încât să-mi spun că nu mai vreau, nu, n-a fost. Inevitabil, există momente când un proiect nu iese din prima așa cum ți-ai dori și te întrebi de ce nu iese, sunt situații în care apar întârzieri în proiecte și atunci trebuie stat de vorbă și discutat cu partenerii noștri și identificată problema. Pot să spun că momentele în care mă simt dezamăgită sunt momentele în care îmi simt încrederea înșelată. În momentele mai dificile încerc să-mi spun că lucrăm cu oameni, nu cu mașini, și că oamenii trebuie luați așa cum sunt. Nu e simplu, dar trebuie să te mobilizezi și să mergi mai departe.

Au fost și cazuri de proiecte pe care le-ați anulat pentru că în practică nu au decurs cum trebuia?

 Nu am avut astfel de situații până acum. Sunt situații, așa cum am spus, în care apar anumite întârzieri sau trebuie regândit proiectul pe parcurs, din diferite motive, obiective sau subiective; pot fi situații în care organizația respectivă trebuie să obțină anumite autorizații și sunt anumite decalări în acest demers sau pot fi situații în care îşi dau seama că un anumit lucru pe care și-l doreau în proiect sau o anumită linie bugetară nu este ceea ce trebuie și ar dori să schimbe ceva; există posibilitatea să stăm de vorbă, să vedem împreună care sunt problemele, cu ce soluții vin ei și regândim proiectul. Mai sunt momente, mai ales în cadrul programelor sub umbrela „Conecting for good”, când apar provocări pentru că organizațiile non-guvernamentale identifică o problemă, vin cu o posibilă soluție, dar nu au neapărat expertiza necesară pentru zona tehnică; uneori se lucrează foarte îndeaproape cu alte entități, alte firme specializate pe domeniul tehnic, și apar lucruri la care ei nu s-au gândit (sau își imaginau că o anumită soluție funcționează într-un fel și de fapt, din punct de vedere tehnic, nu se poate implementa în acel fel). De fiecare dată găsim soluții.

Ce vă doriți de la 2017?


 Îmi doresc să terminăm cu bine proiectul de renovare a Secţiei de Terapie Intensivă Nou-Născuţi la Spitalul Judeţean Constanța. Este un proiect mare și ca valoare și ca durată şi extrem de important – pentru că tot m-ați întrebat de proiecte mai importante – și de util, pentru că spitalul din Constanța deservește toată zona de sud-est a țării. Practic, această secție este singura pe acea zonă. În acest moment este o secție care are o rată a mortalității infantile de 9,7%, peste media din România și mult peste media din Europa, de 3.2%. În momentul în care vorbești de salvarea vieții unor nou-născuți, este extrem de important ca acest proiect să se întâmple, să se desfășoare în grafic și să îl încheiem cu bine în toamna anului următor pentru că fiecare viață salvată contează. De exemplu, la Marie Curie au fost trei copii, până în acest moment, născuți cu intestinul mai scurt. Înainte de construcția noii secții de terapie intensivă de la Marie Curie, copiii care aveau un astfel de diagnostic nu supraviețuiau fără operație sau unii supraviețuiau și alții nu. Acești trei copii au ajuns în secție, au fost tratați și acum sunt acasă ori s-au externat după ce au stat în spital un an sau doi ani, în funcţie de situație.  

interviu realizat de Alexandru Răducanu
Foto: Florentina Rafailă
Hairstyle: Gett’s
Make-up: Monica Panait

apărut în Business Woman 75







Statistici trafic - StatCounter.com


X