Organizatie
 Angajatul pe axa ultimei decade 
 Articol apărut în Business Woman 71, 2016 | Mentalităţile generaţiilor se metamorfozează. Pe acest fond, uneltele de recrutare şi analiză valabile cu o decadă în urmă nu se mai potrivesc azi. Recrutările de acum zece ani!... Ah, ce bătaie de cap la adunarea informaţiilor! Cine se află în poziţia X? Cum aflu? De la cine?  Odată ce dădeam de candidaţi şi depăşeam bariera neîncrederii în abordarea directă, era floare la ureche să fie aduşi la o discuţie faţă-în-faţă. 

 Pe fondul exploziei mediului on-line, candidaţii sunt mai accesibili. Mai dificil este să găsesc acel om care întruneşte melanjul fericit de atitudine, pregătire şi motivaţie necesar unei partide fructuoase şi îndelungate cu angajatorul.   Acum 10 ani oamenii erau relativ uşor de mulţumit şi menţinut într-un loc de muncă. Ca angajator, era suficient să te asiguri că poziţia era corect remunerată, că deschizi orizonturi de promovare şi creştere profesională şi că atmosfera de lucru este prietenoasă. Acum, toate cele de mai sus par a fi insuficiente. Zici că lipseşte o piesă din puzzle... Care să fie aceea?

   Mi-am stors creierii zile la rând încercând să înţeleg, spre exemplu: de ce candidaţii nu răspund la mesaje. Un „Da”, un „Nu”, orice... numai să ştiu că respiră cineva la celălalt capăt al firului comunicării sau de ce o oportunitate bună sub aspectul remuneraţiei şi evoluţiei profesionale îi lasă „nemuritori şi reci”, în timp ce profesioniştii de acum o decadă n-ar fi stat de două ori pe gânduri. Şi am realizat: bombardamentul informaţional din mediul online (şi nu numai) a modelat psihismul contemporaneităţii. Mesajele new-age-iste, filosofia reloaded au clădit curente de atitudini. Uneori spre folosul, alteori în detrimentul auditoriului. Pe fondul unei gândiri critice deficitare, al unei educaţii ce zgârie timid suprafaţa lucrurilor, al cohortei de intelecte ce zappează rapid şi superficial prin miriade de imagini şi concepte... la ce mă pot aştepta?

Poate că nu-i bine, dar nici rău n-o fi. Testul timpului va demonstra utilitatea acestei faze prin care trece omenirea.   Obişnuim să îmbrăţişăm necritic zicala „totul este relativ”. Am găsit leacul oricărui impas moral sau argumentativ, iată fundamentul de neasumare a responsabilităţii faţă de consecinţele deciziilor! Am noutăţi pentru voi! În timp ce ne exaltăm la citatele „guruşilor” contemporani, aflaţi că bazele traiului corect au fost de mult aşternute de filosofii antici. Există valori imuabile, incontestabile, axiomatice, care au rezistat testului timpului. Imperii s-au ridicat şi au căzut dar integritatea (spre exemplu) rămâne aceeaşi ca valoare şi efect. De ce să reinventăm noi roata?

Omenirea pare a fi într-o pasă de teribilism cu note adolescentine.   Întorcându-mă la relaţia dintre angajat şi companie, de secole aceasta a stat sub imperiul abuzului de care angajatul zilelor noastre încearcă să se scuture precum calul din poveste. Admit faptul că munca – aşa cum este ea concepută – nu respectă naturaleţea bioritmului uman. Este de asemenea adevărat faptul că balanţa puterii înclină azi în favoarea angajatului. Şi la fel de reală este şi rescrierea relaţiilor de muncă pe baze de echilibru, respect, probitate morală şi echitate. Pe de altă parte, trebuie să ne amintim că „unde-s mulţi puterea creşte”, iar pârghia de multiplicare realizată de efortul organizaţiei este net superioară efortului singular. Tot ceea ce îşi doresc angajaţii este folosirea acesteia într-o manieră echitabilă şi onestă spre interesul tuturor celor implicaţi.   Se reconfigurează alte tipuri de relaţii de muncă, în care parteneriatul prevalează relaţiei de subordonare, respectul relaţiei de vasalitate, împărtăşirea „lătratului” de comenzi scurte şi indiscutabile.   Angajaţii de azi au nevoie de o muncă ce are o semnificaţie inerentă sau asociată. Au nevoie să-şi petreacă timpul urmărind scopuri care transcend aspectele patrimoniale ale vieţii. În tot acest parcurs, însă, nici ei nu trebuie să uite faptul că disciplina rămâne piatra unghiulară a performanţei, iar respectul şi responsabilitatea faţă de toţi ceilalţi nu pot fi eludate fără costuri semnificative în ceea ce priveşte însuşi destinul lor profesional. 


Articol apărut în Business Woman 71, 2016





Statistici trafic - StatCounter.com


X