Dialoguri Despre Putere
Când porneşti un business trebuie să ştii ce vrei şi mai ales unde vrei să ajungi cu el
Mă uit cu foarte multă atenţie la oamenii pe care-i cunosc şi de cele mai multe ori îmi notez ce mi-a rămas în minte după întâlnirea cu fiecare dintre ei. Am întâlnit-o la evenimente şi conferinţe de business. Pentru mine, Anca Bidian, este omul care îţi spune lucrurile verde-n faţă. Vorbele rostite de ea sunt clare, şi vin asupra ta cu onestitate şi fără “strategii” de comunicare sau PR. Îmi place să iscodesc acei oameni care nu fac un efort special pentru a fi văzuţi cu orice preţ. Aşa că ne-am întâlnit în biroul ei, unul extrem de simplu şi firesc. La fel ca şi Anca Bidian. Mi-am dorit să aflu, nu care este cifra de afaceri pe care o are, ci drumul parcurs până aici. Şi mai ales de ce într-o perioadă în care foarte mulţi îşi caută Edenul în alte colţuri ale lumii, departe de o Românie despre care nu vor să mai ştie nimic, o femeie care a cunoscut succesul profesional în Canada, fiind inginer programator şi lucrând pentru una dintre companiile importante din Toronto, se decide că vrea să revină acasă. De ce să dai Canada pe România? Iar Anca Bidian mi-a răspuns cu toată onestitatea de care am crezut-o capabilă.

Interviu cu Anca Bidian, fondator  Kiwi Finance


„Sincer, cred că emigrarea nu este  pentru toată lumea. Mie sigur nu mi s-a potrivit”

Antoaneta Banu: De ce aţi revenit in România, când eraţi foarte bine în Canada?

Anca Bidian: De DOR! Este adevărat că  de multe ori apreciezi un om sau  un loc abia atunci când nu-l mai ai. Iar eu sunt profund legată de toţi oamenii şi toate lucrurile din trecutul meu. Pentru mine există această diferenţă între emigrant şi exilat. Eu am fost mai degrabă o exilată. Aşa m-am simţit, de câte ori am plecat din această ţară.

Antoaneta Banu: Când aţi ales Exilul?

Anca Bidian: Prima plecare din ţară a fost în 1990. Aveam actele depuse de emigrare pentru Suedia  din 1987. Am făcut Revoluţia aici, am trăit toate evenimentele de la începutul lui  90.  Într-un fel, pentru mine  dispăruse principalul motiv de plecare din ţară. Am plecat totuşi spre Suedia , dar cu jumătate de suflet. De fapt, în acest exil al meu,  am avut parte de mai multe relocări. Aşa am ajuns în  Olanda. A urmat Canada, unde „exilul” a durat cel mai mult. Dar am ştiut că o să mă întorc acasă. Sincer, cred că emigrarea nu este  pentru toată lumea. Mie, sigur nu mi s-a potrivit. Când pleci din ţara ta trebuie să ai câteva lucruri clare în minte: să ştii de ce vrei să pleci, să fii foarte bine informat despre locul de adopţie, şi să-ți asumi ca este o decizie pe care o iei si nu o fuga dintr-un loc in altul .Altfel, se pot naşte nişte drame despre care cei mai mulţi nu vor să vorbească. 

Antoaneta Banu: Aţi revenit în România în 2003. Aţi lăsat o Ţară destructurată, în 1990. Şi cum aţi găsit-o la 13 ani după?

Anca Bidian: Am lăsat-o destructurată, dar era plină de optimism. Vreau să subliniez că am trăit activ tot ce au însemnat în 90, Revoluţia, manifestaţiile din stradă, mineriada. Şi mă simt norocoasă, pentru că fac parte din generaţia care a trăit istoria pe viu. În tot acest timp al exilului meu am păstrat legătura cu ţara, eu având perioade când am revenit, apoi am plecat din nou.. Vacanţele aici le-am petrecut, fiind permanent informată foarte bine cu tot ce se întâmpla acasă. Eu am crezut mereu că România își va  găsi drumul și locul în noua „ordine europeană”, că va intra şi în NATO şi în UE. Ei, sigur că în 2003, când am revenit, am şi spus că România era cu totul altceva. Şi chiar am proprietatea termenilor şi pot face comparaţia.  Evident că mi-aș fi dorit ca acest drum să fie mai drept, mai predictibil și mai clar.

„Nu înseamnă că te-ai realizat în altă ţară, dacă acolo poţi cumpăra un litru de lapte şi aici nu”

 Antoaneta Banu: Azi trăim o hemoragie a inteligenţei româneşti….Şi Statul pare incapabil să o oprească. Sunt generaţii care se dezrădăcinează şi care nu vor mai reveni acasă.

Anca Bidian: Eu cred că  mulţi se vor întoarce. Ştiţi de ce? Ajunşi acolo, mulți  descoperă că lucrurile nu sunt aşa cum şi le imaginează. Eu sunt un fin observator şi vă spun că nu prea mi s-a întâmplat să întâlnesc oameni care au reuşit dincolo şi aici nu. Toţi oamenii de valoare români pe care eu i-am întâlnit pe unde am fost eu în lumea asta, şi nu sunt puţini, au  succes acolo dar au avut şi aici, în ţară. Nu înseamnă ce te-ai realizat în altă ţară dacă acolo poţi cumpăra un litru de lapte şi aici, nu. Asta intră în altă categorie. Să nu se supere nimeni pe mine, dar noi suntem naţiunea cu vocaţia văitatului. Migraţia aceasta nu are loc pentru că in Romania totul este rău şi in altă parte totul este bine.

 Antoaneta Banu: S-au săturat  românii să tot aştepte şi să spere în acel bine?

Anca Bidian: Dar aveţi cumva impresia că există vreun loc în lumea asta unde totul este perfect? Cunoşti cu adevărat o ţară numai după ce ai ajuns să plăteşti taxele şi impozitele de acolo, doar atunci poți să spui că ești integrat în sistemul, cultura și viața unei societăți.   Şi revenim mereu la informaţie. Noi ne-am obişnuit să comparăm jumătatea goală a paharului de aici cu jumătatea plină a paharului de dincolo. Şi rezultatul care este?Lipsa  de informare a celui care face o astfel de comparaţie , iar până la capăt decontul îl plăteşte tot el, pentru că a plecat de la o ipoteză greșită și rezultatul nu poate fi corect. Şi mai este încă ceva, foarte grav despre care nu se vorbeşte.  Unii au plecat şi nu au reuşit dincolo, aşa cum şi-au imaginat. Suferă dar nici nu vor să revină acasă. De ce?

Antoaneta Banu: Pentru că nu avem cultura eşecului. Pentru că nu-l privim ca pe un accelerator spre mai departe?

Anca Bidian: Faptul că acolo, în Europa, în Occident tu nu ai reuşit nu înseamnă  un eşec. Este o experienţă de viaţă pe care tu ţi-ai asumat-o. Dar asta trebuie să fie în deplin acord cu tine însuţi. Atunci când plecarea este o opțiune, și întoarcerea tot o opțiune este. Când plecarea este o fugă ”de la rău”, întoarcerea devine ”rușinoasă”.

„Dacă tu însuţi  nu dai doi bani pe tine, atunci nici cei din jurul tău nu vor pune mare preţ în ceea ce te priveşte”

Antoaneta Banu: Şi dincolo de asumarea  acestui exil de care vorbeam la începutul dialogului, ce a nu a funcţionat, pentru dumneavoastră,  în Canada, de exemplu?

Anca Bidian: Ei, sufletul meu avea probleme. În rest nu am avut niciun impediment. Sigur că am o profesie care nu mi-a creat emoţii că nu voi reuşi să găsesc un job. Am realizat o carieră foarte frumoasă acolo. Eu cred despre mine că sunt o româncă de nepreţuit. Dacă tu însuţi  nu dai doi bani pe tine, atunci nici cei din jurul tău nu vor pune mare preţ în ceea ce te priveşte.

Antoaneta Banu: Valabil şi aici….

Anca Bidian: Oriunde! Mie îmi place ce spune Petre Ţuţea „Sunt Român, şi ca Român mă socot buricul pământului.” Asta sunt eu cu rădăcinile mele. Dacă aş avea o altă atitudine  ar însemna că mă dezic de părinţii, de bunicii mei. Ori aşa ceva este imposibil.

Antoaneta Banu: Mulţi ajunşi în Occident susţin că întâmpină mari probleme pentru că sunt români.

Anca Bidian: Aceştia au o problemă cu ei înşişi. Să se privească mai cu atenţie şi să descopere ceva  greşit la ei, nu la faptul că sunt români. Din punctul meu de vedere, acesta este cel mai mare eșec în viață: să-ți fie rușine de ceea ce ești.

„Eu am lucrat patru luni de zile la business planul de atunci, care este valabil şi azi”

 Antoaneta Banu: În 2003 aţi hotărât să  deschideţi un business în domeniul serviciilor financiare, foarte mulţi susţinând că nu o să reuşiţi. Încăpăţânarea este un accelerator ?

Anca Bidian: Să vă spun un aspect care este foarte important. Mi-am dorit să fac tot ce se poate  aici, pentru că nu mai doream să plec din România. Am primit oferte pentru job  de la trei companii mari. După opt ani de trăit într-o societate corporatistă, aşa cum este toată America de Nord, îmi era de ajuns. Nu e nimic greşit cu aceste corporaţii dar nu mi se potriveşte mie. Am luat în calcul deschiderea unui  business. În 2003 nu exista aici retail bancar. Aşa că m-am gândit că zona de brokeraj de credit este ceva nou pe piaţa din România.  Greu de realizat la vremea  respectivă în România, dar asta m-a atras. A fost provocarea !

Antoaneta Banu: Dar nu cred că a fost doar provocarea. Ea a fost bine susţinută de un plan de afaceri, de o strategie?

Anca Bidian: Altfel nici nu se poate. Sunt enorm de multe aspecte  care nu depind de noi, dar ca să îţi asiguri spatele, să spunem aşa, trebuie să faci tot ce depinde de tine în această viaţă şi cât mai bine ca să reuşeşti. Altfel provocarea nu este de ajuns. Eu am lucrat patru luni de zile la business planul de atunci, care este valabil şi azi. Sigur cu actualizările necesare.

„Am creat un model de business în România într-o industrie bancară ermetică. Şi elitistă”

Antoaneta Banu: Dar cum aţi făcut trecerea de la informatician la broker de credite? Cum le-aţi mixat, ca să fie pe plus?

Anca Bidian: Se spune că un inginer poate să facă orice. Eu sunt absolventă de Automatică, o facultate căreia toata generaţia mea îi suntem recunoscători pe viaţă. De ce? Pentru că ne-a format o gândire analitică, structurată care se suprapune şi cu mediul de business. M-a ajutat experienţa de Canada, dar suprapusă pe formarea mea profesională. La care vă rog să adăugaţi şi felul meu de a fi, de a răspunde provocărilor. Eu mă apuc doar de lucrurile în care cred, chiar dacă sunt grele.

Antoaneta Banu: Iar în această poveste despre cum aţi creat industria de brokeraj din România , pasiunea ce rol joacă?

Anca Bidian: Eu cred că fără pasiune nu se poate. Dar şi enorm de multă muncă, iar în acest efort susţinut,  se întâlnesc toate energiile, scopul şi viziunea ta asupra afacerii.  Când porneşti un business trebuie să ştii ce vrei şi mai ales unde vrei să ajungi cu el. Eu am avut doua motive simple dar foarte grele când am demarat acest business: să nu fiu obligată să mă întorc în Canada şi să demonstrez că se pot face lucruri şi  în România. Nu este patriotism ieftin. Eu respir acest loc aşa cum îmi iubesc părinţii. Am creat un model de business în România într-o industrie bancară ermetică. Şi elitistă. Mi-am câştigat reputaţia pe care nu este uşor să o construieşti. Einstein spunea că ai nevoie de zece ani de muncă grea ca să ai succes peste noapte.

PS: Şi încă ceva de adăugat. Anca Bidian s-a îndrăgostit întâi de toate de Einstein, despre care spune că este „cel care a desenat Lumea”. Apoi, evident s-a îndrăgostit de Steve Jobs. În timpul discuţiei, Anca Bidian mi-a adus aminte de vorbele lui Brâncuşi „Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face”. M-a ajutat să înţeleg şi mai bine că, de cele mai multe ori, Edenul este foarte aproape de mine. Doar că eu nu-l văd.

de Antoaneta Banu-Dialoguri despre Putere

Jurnalist&Specialist Comunicare

Community Activator

Guest Writer Business Woman 

antoaneta.banu@businesswoman.ro

https://www.facebook.com/Dialoguri.Putere

Focus: dorinţă, România, pasiune 

 

 

 



L
Librariadevinuri.ro
2017-07-06 14:20:40
Foarte frumos articolul. Mi-au placut intrebarile care au permis interlocutoarei sa faca povestea sa curga.
mai multe
sus
parerea ta
 
comentariu
numele si prenumele*
email*
 


Statistici trafic - StatCounter.com


X