Business Woman Voice
Cum se construieşte un brand în mediul virtual
„Încerc să-mi găsesc starea de bine şi recunosc, cel mai mult mi-o găsesc de la cei care mă urmăresc, pentru că, pe lângă ceea ce fac, am un blog, am o comunitate de oameni altfel, cum le spun eu, care mă urmăresc, care înțeleg că nu se rezumă totul la a alerga în nebunia asta după bani.” (Luiza Hudea) interviu cu Luiza Hudea, Antreprenor, louise.ro

Avem un invitat altfel, aș putea spune, doamna Luiza Hudea. Bună seara, Luiza, bine ai venit.

Bine v-am găsit.

 

 

M-am gândit la această emisiune ca fiind altfel, așa că sunt convinsă că, și cu ajutorul tău, chiar o să facem o emisiune Mărci naționale altfel.

Sper.

 

Ești antreprenor. Spune-mi, pentru telespectatorii care te cunosc mai puțin, cu ce te ocupi, ce faci tu?

O să începem într-o notă un pic mai funny pentru că eu am o vorbă, că noi ne-am transformat într-un popor de triști și nu mai știm să zâmbim. Sunt foarte mulți cei care mă întreabă în mediul online (pentru că, din păcate sau din fericire cea mai mare parte a timpului ne-o petrecem în online) cu ce mă ocup și răspunsul meu favorit este să le spun este că îmi trăiesc viața. În primul rând, mă ocup cu a-mi petrece timpul cât mai mult cu mine și cu familia mea. Lăsând la o parte partea asta, în ultimii doi ani am o agenție de comunicare, o agenție boutique, care se ocupă de câțiva clienți nișați într-o zonă de middle-up. Mă ocup de zona de comunicare, de evenimente și pot să spun că de un fel de lobby – încerc să înțeleg nevoile clientului și încerc să-l conectez cu diverși terți din mediul de business pentru a face ca business-ul său să crească.

 

Există o astfel de instituție de lobby pe teritoriul României, în practică?

Cred că, mai mult sau mai puțin, fiecare dintre noi face lobby, mie-mi place să fac asta, îmi place să conectez oamenii. În urma celor douăzeci de ani de activitate în zona de business, pentru că am început de foarte de tânără, cred că mi-am creat o comunitate de oameni în zona aceasta și pot să conectez. În momentul în care am o discuție cu cineva, mi se aprind imediat „beculețele” și zic că vorbesc cu x, cu y și încerc să fac lucrurile să meargă.

 

Video

Aș fi vrut să ne spui, pe parcurs, din categoria de business pe care ai practicat-o. Ştiu că au fost lucruri interesante, până ai ajuns la momentul acesta la care te găsești astăzi.

E o poveste lungă. Am reușit să fiu și de partea antreprenorului sau – cum era acum douăzeci de ani – în papucii patronului, atunci așa se numea noul antreprenor, am fost și angajat, am fost și fără job, deci am trecut prin toate stadiile. Din fiecare poziție am învățat câte ceva și în primul rând cred că cel mai important este să respectăm oamenii din fața noastră. Prima regulă de business, pe care eu o am cred că de zece ani, este să conștientizăm că în fața noastră comunicăm cu un om și nu cu companii. În momentul în care vom înțelege că relațiile de business nu sunt neapărat între companii, ci sunt între oameni, cred că lucrurile se vor duce pe un făgaș mult mai ok.

 

Știu că ești o persoană asumată, pozitivă și veselă, așa te-am cunoscut eu pe tine...

Nu râdeam degeaba, nu?

 

Exact. Ştiu că tu ești aproape de cei care te urmăresc pe rețelele sociale, în mediul de business, în general, pentru că lucrezi în mediul acesta. Spune-mi cum faci ca oamenii să fie atât de pozitivi în prezența ta.

Nu am întotdeauna zile super vesele când mă trezesc dimineața, numai că aud în jurul meu de oameni – nu neapărat de vârsta mea, ci poate mai tineri, de 25, 30 de ani – care sunt bolnavi, boli grave, țintuiți la pat, și zic stai un pic, m-am trezit, merg, gândesc. Când urez ceva cuiva, îi spun că îi doresc sănătate la trup și la minte și oamenii se uită un pic ciudat. În ultimul timp, în societatea în care trăim, cred că cel mai greu este să-ți ții mințile acasă și să fii „cu toate țiglele pe acoperiș”, cum știm de la bunici. Încerc să-mi găsesc starea de bine şi recunosc, cel mai mult mi-o găsesc de la cei care mă urmăresc, pentru că, pe lângă ceea ce fac, am un blog, am o comunitate de oameni altfel, cum le spun eu, care mă urmăresc, care înțeleg că nu se rezumă totul la a alerga în nebunia asta după bani. Și mie îmi plac lucrurile frumoase, lucrurile scumpe, vacanțele la bogați, cum spun eu, cred că tuturor ne place, dar încerc să nu uit esența și încerc să nu uit să mă întorc la natură. Călătoresc cât pot de mult să-mi cunosc țara mea. Mi se pare atât de ciudat să știi toate locurile exotice din lumea asta și tu să nu știi unde este Satu Mare, să nu știi unde este Iașiul, să nu fi fost niciodată în delta Dunării. De aici mă încarc, de la cei care mă urmăresc. Sunt foarte mulți oameni care așteaptă postările mele pentru că îi încarcă. Nu am întotdeauna cea mai bună stare când postez, dar feedbackul care-mi vine de la oamenii care mă urmăresc, mă încarcă foarte mult.

 

Este un schimb reciproc, practic.

Exact.

 

Aș vrea să vorbim și despre proiectul #altfel pentru că e un proiect deosebit.

De suflet al meu.

 

Și al meu, alături de tine, cu inspirația pe care ai mi-ai dat-o #altfel. Spune-ne despre el.

La #altfel am lucrat sau lucrez de aproape doi ani și ceva pentru că am spus tot timpul că eu nu sunt ca ceilalți oameni. Cred că în societatea în care trăim, bazată pe foarte multă superficialitate, ar trebui să fie apreciați și oamenii care au curajul să spună ce gândesc și să nu intre în acele cutii, pătrățele, să nu deranjăm. Nu mă duc nici în latura vulgară, pentru că văd că este un trend, în ultimul timp – pentru a ne aduce cât mai mulți followers în zona on line-ului – să nu avem un limbaj tocmai ok, să vorbim forțat greșit în zona de online. Cred că nu este bine pentru generațiile care vin din spate. Persistarea în niște greșeli de exprimare la mișto nu este un exemplu bun pentru copiii care vin din spate, și spun asta din prisma și prin ochii unui părinte care are doi copii, două fete, una face douăzeci de ani, cealaltă, șaptesprezece; sunt tare mândră de ele pentru că ce mi-am dorit cel mai mult de la viață pentru ele a fost și este în continuare să fie oameni buni. Aveam prieteni, părinți de-ai altor colegi, care mă întrebau ce doresc să fie copilul meu, avocat, medic, general manager, și am spus să fie ce vor ele, să fie în primul rând oameni buni și să nu-mi fie rușine cu ele ca indivizi.

 

Vorbim de caracter, până la urmă.

Da. Iar în acest proiect, #altfel scriu mult despre oamenii altfel pe care îi întâlnesc în viață și care nu sunt neapărat vedete; de vedete cred că este toată lumea sătulă, nu am nimic cu vedetele, cunosc foarte mulți oameni din zona showbiz-ului prin prisma job-ului pe care-l am. Dar vreau să vorbesc despre oamenii care în comunitățile lor au un cuvânt de spus, care au făcut ceva, au reușit să iasă de pe dunga aceea pe care, până la un moment dat, când ne-am trezit, am mers cu toții. Îmi place să scriu despre oameni normali care au ceva de spus și au făcut ceva în viața asta.

 

Cât de greu este să crești un brand în mediul virtual, cât de greu este că creşti #altfel?

Sincer, mi-aș fi dorit să dispun de mai multe finanțe ca să-l duc acolo unde îmi doresc mult mai repede. În momentul de față acest brand crește organic, încet, pas cu pas. Oficial, #altfel este copilul meu cu acte. Până acum am stat un pic în umbră pentru că există un proces de a-ți lua dreptul legal să folosești acest hash tag, însă de acum încolo only sky is the limit, începem să-l punem la treabă și să încerce să dea tot ce se poate și oamenii să se bucure că există o alternativă #altfel.

 

Știu că ți-ai protejat și brandul ca atare, pentru că tot suntem la emisiunea Mărci naționale.

Sfătuiesc pe toată lumea să facă asta. Nu că am protejat acest #altfel, dar vreau să protejez ideile pe care o să le am în legătură cu acest proiect. Într-o lume în care totul se copiază, vreau să fie safe.

 

Se inspiră toată lumea.

Nu e nicio problemă să te inspiri. Era o vorbă spusă de Coco Chanel, ceva de genul că fiecare fals are de fapt la origine dragostea pentru original. Celor care mă copiază – am observat în țară oameni care au copiat chiar rubrica mea, Oameni altfel – înseamnă că le-a plăcut foarte mult ideea mea și nu poate decât să mă bucure.

 

Ce înseamnă pentru tine #altfel? Ce înseamnă oamenii #altfel?

Sunt oamenii cărora nu le este rușine să spună ce gândesc, să spună când au și când nu au. Nu mi-a fost rușine să spun când n-am avut. Nu mi-a fost rușine să spun când am mers cu tramvaiul sau când am mers cu o mașină de o sută de mii de euro sau pe jos, pentru că nu aveam nici bani de tramvai. Nu mi-a fost rușine să spun nici despre viața mea personală pentru că nu am nimic de ascuns.

 

Și sunt astfel de oameni #altfel? Cum îi întâlnești, cum ai creat această comunitate?

Universul lucrează și în general întâlnim oamenii pe care merităm să-i întâlnim în viață. Mulțumesc pentru fiecare om pe care l-am întâlnit. Nu am purtat și nu port ranchiună nimănui. Pe oamenii cu care am avut diverse conflicte în viață i-am sunat – au fost cinci persoane – pentru a le spune că-mi cer iertare și replica tuturor, la momentul respectiv, a fost: ești bolnavă, ești pe moarte? Le-am spus; nu, pur și simplu, dacă ți-am greșit cu ceva, cu voie sau fără voie, îmi cer iertare. Erau niște capitole pe care chiar voiam să le închid. Oamenii nu înțeleg deschiderea. Suntem atât de agitați, în nebunia asta după bani, după a avea cât mai mult, încât cei mai mulţi uită de ei. Sunt foarte mulți oameni #altfel și sunt foarte mulți care se trezesc.

 

Cum reușești să ajungi la ei, cum se creează comunitatea #altfel?

Ne găsim, ne întâlnim. Exact cum te-am întâlnit și pe tine. Nu m-am dus să caut pe cineva. Sunt simple și banale întâlniri, poate, la o cafea; te întâlnești cu cineva să discuți despre un contract și apare altcineva în mijlocul discuției și îți dai seama că e fix omul de care aveai nevoie. De multe ori îți dai seama după o săptămână, două, cu aveai ceva de rezolvat cu acea persoană. Oamenii vin și pleacă și rămân cei care contează şi cei care trebuie să rămână lângă noi.

 

Sunt proiecte pe care le ai cu #altfel?

Anul trecut am fost în Germania, la Hamburg, la Nurnberg, la invitația unor astfel de oameni care mă urmăreau. Recunosc că, până nu a fost tot proiectul cu „patalama”, nu am vrut să ies și să mă expun foarte mult. După ce se termină vacanța de vară și toți ne retragem către case, o să încep foarte puternic să-mi strâng această comunitate de oameni altfel și să comunicăm în afară ceea ce avem de spus, să se vadă că nu suntem toți cu ochelari de cal și că nu înghițim tot ceea ce ni se comunică, că avem o voce.

 

Când ai început proiectul #altfel?

Practic, a început acum doi ani și ceva, dar cu adevărat va începe din toamnă.

 

Așteptăm până atunci să vedem ce ne pregătești.

Din toamnă venim cu echipă, cu forțe, cu idei, cu proiecte noi și mă bucur că sunt din ce în ce mai mulți oameni care aderă la această comunitate a mea și că suntem, acolo, o gașcă de ciudați, cum zic eu. Cu foarte mulți nu am apucat să mă întâlnesc, comunicăm în schimb foarte mult în Facebook, în Instagram, o aplicație care este în continuă creștere. Trebuie să înțelegem că orice companie sau orice brand, orice om care vrea să spun ceva trebuie să existe în online. Social media este extrem de importantă pentru a comunica ceea ce faci, business, servicii, vânzări, produse, indiferent care este obiectul de activitate al unei companii.

 

Care crezi că sunt ingredientele unei afaceri de succes, de exemplu? Ce i-ar trebui unui antreprenor?

Răbdare, toleranță. De fapt, spun aici lucrurile pe care am încercat să le învăț de-a lungul anilor; nu a fost greu, nu a durut, dar cred că, dacă vrei să ai succes, în primul rând trebuie să fii om. Nu este ușor, când alții vin și îți dau două palme, tu să te ridici și să pleci. Nu sunt genul care să dau și celălalt obraz, dar măcar mă abțin să nu dau și eu o palmă.

O echipă bună în spate.

Şi cred că în ziua de astăzi nu poți să ai un business fără o consiliere, în special din punct de vedere juridic. Sunt foarte multe companii care își deschid sedii, puncte de lucru… la noi nu te învață nimeni, când ți-ai deschis o firmă, ce ai de făcut cap-coadă.

Eu trebuie să mă focusez pe business-ul meu. Fac zona de comunicare, asta-mi place și asta vreau să fac. 20 de ani am făcut zona de vânzări şi probabil că, mai mult sau mai puțin, și acum fac vânzări, dar mă focusez pe business-ul meu și caut un colaborator, o companie, o casă de avocatură, fiecare cât îi permite buzunarul, și pasez această „bucătărie” în grădina altuia care știe să o facă foarte bine.

Nu mă pricep, nu vreau, nu am timp, prefer să pasez acest stres – pentru că este un stres, un mare consumator de energie –  unei firme, iar eu să petrec timpul cu prietenii, cu fetele mele, cu câinele, să mă duc la un film sau pur și simplu să stau, să nu fac nimic.

 

Sunt mulți antreprenori la început de drum, când e important să delegi, dar e dificil. Ai vrea să le faci pe toate, mai ales când e prețuit fiecare element, timp, energie și bani.

În fața noastră avem un avocat, dar în afară de avocat, în primul rând este un om. Foarte mulți colaboratori de-ai mei au înțeles că în acel moment nu dispuneam de suma necesară pentru serviciul respectiv și am reușit să facem un fel de barter. Eu cred că soluții se găsesc.

 

Vorbești cu înțelepciunea omului care a trecut prin asta, nu?

Da, am trecut, din păcate. Eu nu sunt în acea categorie de oameni care să nu fi avut niciodată probleme financiare, iar firmele mele să fi fost la punct cu taxele la stat sau să nu fi avut niciodată nicio neregulă.

 

Cum e cu a pune pasiune în ceea ce faci? Mie mi s-a spus de multe ori că fac o avocatură cu suflet și eu aș putea spune că şi tu faci ceea ce faci acum cu suflet. Cât de mult contează să pui suflet în ceea ce faci?

Este cel mai important. Nu m-am gândit niciodată că o să fac comunicare, povestea asta a venit oarecum „la cererea publicului”, dacă pot să spun așa. După un eșec într-un business destul de mare, am luat o pauză în care să stau cu mine și să mă gândesc ce-mi doresc să fac. Apropiindu-mă și de patruzeci de ani, am zis că e un moment în viață în care chiar trebuie să mă dau doi-trei pași în spate și să mă gândesc exact ce vreau să fac. Şi m-am apucat să scriu. Scriam diverse articole în care, de multe ori, poate, îmi exprimam furia și dezamăgirea față de lumea în care trăim, față de societatea asta mercantilă, față de fetele de șaisprezece, șaptesprezece ani pe care le vedeam în locurile în care mergeam și stăteau împopoțonate și așteptând ca un domn de la masa alăturată să le bage în seamă și să le plătească consumația. Am început să-mi spun părerea pertinentă despre locurile în care mergeam. Este un subiect care-mi place foarte mult. Nu cred că avem, în București, cel puțin, şi călătoresc foarte mult și în țară, restaurante perfecte. Îmi place să-i ofer cititorului meu o radiografie și să ştie că dacă se duce în locul x va avea o servire ireproșabilă, un cadru excelent, o muzică de calitate, dar poate că anumite preparate nu sunt neapărat vârful de gamă. Dând un review cât de cât corect al locurilor prin care mergeam, întâmplarea a făcut ca diverse companii să mă solicite să îmi exprim părerea. Una este feedbackul negativ, care trebuie să fie constructiv, și una este să exprimi ură. Şi nu cred că este vreun loc în care să te duci și să nu-ți placă nimic; dacă nu-ți place nimic, te ridici și pleci, punct.

 

Am avut de-a lungul timpului opinia că cei care scriu astfel de review-uri sunt, în general, plătiți de localurile în care se duc ca să scrie review-uri pozitive.

Există și job-uri din astea. M-au sunat diverse agenții sau manageri de local pentru a mă întreba dacă nu sunt interesată să merg și să gust un produs. În primul rând, merg doar în locurile în care eu aș merge sau în locurile în care știu că cei care mă urmăresc merg. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar am spus că sunt un om asumat – din moment ce eu frecventez un anumit tip de locuri, vreau să scriu despre zona și locurile în care eu merg frecvent.

Dacă vorbim strict de București, am stat în Rahova, în Pantelimon, în 2004, dar nu pot să merg să scriu despre un local de acolo pentru că eu nu mai merg în zona aia și n-ar fi corect față de cei care mă urmăresc. Pentru mine contează foarte mult ca cei care mă urmăresc să aibă încredere. Eu mi-am construit o imagine, mi-am construit această credibilitate, iar dacă cineva mă solicită şi eventual vrea să mă și plătească, Doamne, ajută! Facturi are fiecare de plătit. Dar prima mea replică este: vă rog frumos să urmăriți ce scriu și felul în care eu dau review-urile. Au fost foarte puțini cei care au acceptat pentru că oamenilor le este teamă de adevăr. Spun tot timpul că vreau feedback; cu toții facem greșeli, dar încerc să mă corectez.

 

Ești adeptul criticii asumate.

Da. Şi să nu simt ură. Dacă încerci să mă demontezi, dacă nu mă placi, nu mai sta în jurul meu. Radical nu cred că se poate schimba nimeni. Putem să îmbunătățim diverse laturi ale noastre, dar radical nu cred că se poate schimba cineva.

 

Cât de falsă este societatea din ziua de astăzi?

Cât de falsă se poate.

 

Cât de ipocrită este?

Maxim. Trăim într-o lume de carton, unde toată lumea este extraordinar de bine vopsită și văruită, toată lumea este happy, toți au bani, toți sunt bogați.

 

Cum e #labogaţi?

Este un alt hash tag pe care eu îl folosesc, #labogați. Mulți n-au înțeles. În locurile astea de #labogați este o faună foarte interesantă și îmi plac cei care vin din alte cartiere ca să se valideze #labogați, în locațiile din Nord. Nici nu vreau să mă gândesc cum sunt pe interior oamenii care simt nevoia de această validare fără sens. Când pleci de acasă, știi că nu ai bani în buzunar. Sunt foarte mulți care merg la evenimente în locații scumpe unde niciodată nu și-ar permite să mănânce o supă care costă cincizeci de lei sau treizeci de lei. Pentru ce să vrei chestia asta? Oamenii din jurul tău oricum știu cum ești, sau omul de lângă tine, dacă ai pe cineva lângă tine. Te hrănești cu o minciună și ajungi la patruzeci-cincizeci de ani, te uiți în oglindă și zici ok, cine sunt? Vezi că toți sunt în depresie, niște „triști”. Dacă te uiți în trafic, nici nu-mi vine să mai ies din casă, câteodată, în stânga și în dreapta toți oamenii sunt triști.

 

Ai observat și tu asta.

Poți să treci pe lângă mine și să nu te văd, sunt cu capul în nori, dar nu ți-aș da o poșetă în cap dacă mă atingi. Ți-aș zice: cucoană, nu te uiți pe unde mergi? Asta dacă am o zi proastă. Reacțiile din jur sunt groaznice. Şi vezi asta şi la copii, care se comportă aşa cum îi văd pe părinți acasă. Dacă acasă maică-sa și taică-său se ceartă non-stop, asta fac și ei pe stradă. Eram #labogați, în zona Dorobanți, într-un părculeț din spatele străzii Beller, şi erau cinci fetițe de maximum șase ani, iar una îi zice alteia: hai, nu te mai întinde ca o larvă. Am încremenit și am făcut postarea în secunda doi. La bloc, acolo unde stau, într-un cartier de bogați, dar la țară, un băiețel îi strigă altui băiețel: fii atent că de astăzi am decis că nu mai ești prietenul meu. Copiii sunt foarte funny, chiar nu pot ascunde, sunt ca un burețel, absorb tot și asta dau în afară.

 

Când vezi falsitatea asta în jurul tău și ipocrizia...

Te îndrăgostești de ei pe loc.

 

Și te amuzi pe tema asta?

Inițial, te amuzi. Dacă aș trăi singură într-un vârf de munte, chiar aș râde cu gura până la urechi, dar eu mă întorc. Chiar dacă mă duc într-un vârf de munte (şi am o zonă în Retezat unde mă duc și mă încarc), mă întorc în oraș, în junglă și nu e deloc amuzant. Mă gândesc că peste vreo douăzeci de ani, când o să fiu o bătrânică foarte cool, cu nepoții după mine, niște puști de liceu, pe la bogați, prin Dorobanți, vor zice: uite-o pe baba aia, ce pantofi o avea în picioare? Şi te trezești că-ți iau șoșonii din picioare, poșeta. Avem foarte mulţi copii foarte deștepți care din păcate nu se promovează. Suntem toți tâmpiți. Nu zicem: copiii care reușesc… Noroc că mai dă lumea accept pe Facebook și atunci propagăm și informația asta, în rest dăm non cultură și non valoare la greu.

 

Mentalitatea asta comunistă pe care oricum o avem se repercutează și asupra generațiilor noastre, de a nu vorbi despre lucruri. Dacă nu vorbești despre un subiect, el nu există, dacă ascunzi lucrurile sub preș, dacă eviți să discuți despre subiecte diverse, atunci e totul frumos. Cum vezi tu asta, cum văd oamenii #altfel asta?

Este exact ca și într-o căsnicie. Nu-i zicem lui „Gigel” de lângă noi ce nu ne convine, băgăm sub preș și când s-a făcut maldărul mare, pac, am divorțat. Eu așa am făcut. Ziceam că, dacă-i spun, oricum nu se schimbă nimic.

Indiferent că vorbim de viața personală, de prieteni, de relații de business, dacă oamenii ar comunica, ar spune ceea ce simt și ceea ce gândesc, s-ar rezolva.

 

Nu neapărat ceea ce vrea interlocutorul tău să audă, ci într-un mod elegant, diplomat, poți să-i explici.

De obicei nu avem obiceiul ăsta să mergem și să lăudăm oameni, să le spunem lucruri frumoase, ne ducem când vrem să le dăm în cap și atunci îl taxez, gata, a greșit, l-am prins. Pe termen lung, și asta dacă o facem atunci când se întâmplă, este mult mai bine. De multe ori nu mai ai ce să repari, se produc rupturile. Iar în relațiile de business sinceritatea și onestitatea sunt primele lucruri care ar trebui să fie. E o calitate care a dispărut și mă întristează – oamenii nu mai știu să fie loiali. M-e dor de oamenii loiali, care sunt lângă tine și atunci când ești jos; eu am fost jos, în momente în care lumea efectiv nu mă mai cunoștea. Acum mi-am revenit, începe să sune telefonul – te ocupi de clientul x și poate-mi faci și mie o intrare să îi dau marfă sau nu știu ce. Oamenii nu știu ce e aia loialitate.

 

Și asta se vede la toate nivelurile, oriunde și în toate aspectele vieții.

Și în fotbal, azi suntem cu Steaua, mâine cu Dinamo, poimâine cu nu știu cine, în politică la fel, peste tot. Azi suntem cu soțul, mâine suntem cu prietenul soțului, prietenii noștri azi sunt cu noi… Nu există loialitate. Din păcate, e un cuvânt doar în DEX, chiar am și scris despre chestia asta.

 

Ce ar trebui să facem ca să putem reînnoi loialitatea?

Cred că ar trebui să citim mai mult. Sunt anumite valori pe care le mai găsim în cărți și dacă am reuși să citim, să nu mai stăm cu capetele captivi în device-urile electronice, am vedea că de fapt viața este alta.

 

Și am putea să și înțelegem câte ceva.

Am putea să fim liberi pentru că noi suntem captivi în niște device-uri electronice și ne bucurăm că o să avem wifi peste tot, suntem foarte încântați de lucrul ăsta.

 

Deci mai există viață și dincolo de wifi?

E chiar foarte frumos, e colorată.

 

Are și bucăți roz.

Are toate culorile.

 

E foarte interesant să vorbeşti cu tine, mai ales că mi-e drag să vorbesc cu oamenii asumați, deschiși.

Eu aș vrea să mă întrebi ceva.

 

Spune-mi ce ai vrea să te întreb.

Întreabă-mă dacă sunt bogată.

 

Ești săracă?

Nu.

 

Ești bogată?

Sunt unul dintre cei mai bogați oameni pentru că am făcut niște alegeri în viață şi îmi petrec timpul așa cum îmi doresc. Mulți dintre cei care ne urmăresc acum mă urmăresc și pe Facebook şi e o curiozitate națională cât câștigă x, y, dacă face bani… unora le-am spus în privat, nu am făcut o postare. Am făcut niște renunțări ca să pot să am timp liber. Nu spun că am făcut cel mai bine, dar am realizat că vreau să-mi trăiesc viața. Vreau să dispun de timpul meu cum pot, iar pentru a face lucrurile astea, pentru că nu m-am născut într-o familie de bogați și nu am nici sânge albastru, am făcut concesii în ceea ce privește job-ul – am renunțat la serviciu, am luat-o pe calea asta frumoasă și dulce a antreprenoriatului, care-ți dă și satisfacții și insatisfacții, dar când trag linie, cel mai mare câștig al meu este timpul, pe care pot să mi-l petrec cum vreau eu. Așa că, pentru cei care sunt curioși cum de mă plimb eu prin țară: îmbin utilul cu plăcutul și îmi doresc foarte mult să promovez tradițiile noastre și întoarcerea la origini, altfel.

 

Dacă ar fi să le spui celor care sunt angrenați în tumultul ăsta permanent al zilei obișnuite (muncim foarte mult alergăm permanent), cum să facă să găsească timp?

Cei mai mulți înțeleg în momentul în care se întâmplă ceva, au nevoie de un declic, pentru că de bună voie și nesiliți de nimeni sunt foarte puțini cei care fac lucrul ăsta.

 

Sunt și eu în aceeași situație, sau sunt pe cale să învăț.

Exact. Nu avem acea educație să ne mulțumim cu atât, să încercăm să ne descurcăm dintr-un puțin, dar să vedem bucuria de dincolo de acel atât. Nu știu câți dintre noi au mers prin ploaie, să facă chestii din astea atât de banale și atât de basic, pe care le făceam când eram copii și mergeam la țară.

 

Cred că important e să înțeleagă de fapt că e mai important să ai un moment în care să alergi prin ploaie decât să alergi ca un nebun după bani (nu vorbesc de bani pentru supravieţuire).

Unii dintre prietenii mei spun că este teama de pe vremea lui Ceaușescu, că se murea de foame. Eu nu cred că se murea de foame, sincer. Acum cred că mai mulți mor de foame decât atunci. Oamenii în România nu vor să muncească. Dar e un alt subiect. Cred că ar trebui să se întoarcă puțin cu fața către ei și să conștientizeze că nu întinerim, ci ne ducem către linia de finiș. Am o vorbă și cu asta o să cuprind ce zic. În postările mele spun că frumusețea chiar vine din interior. Eu nu înghit nimic, nu m-am injectat, nu merg la saloane, nu am timp. Cred că este foarte important să fii tu împăcat cu tine, să accepți și să alegi tu pentru tine, nu alții pentru tine. Suntem obișnuiți să trăim în compromisuri, că nu avem ce să facem. Ba da, întotdeauna avem ce să facem. Important este să avem curaj să facem și după ce am făcut, să ne asumăm și să mai conștientizăm un lucru, că absolut nimeni nu este vinovat pentru alegerile noastre.

 

Cât de important ar fi dacă am conștientiza.

Asta înseamnă acceptarea și când ajungi la acel nivel de acceptare, ajungi cum si spus tu, că sunt un om înțelept. Învăț încă să fiu înțeleaptă, dar am învățat să accept și să accept, în primul rând, că nimeni nu este vinovat pentru ceea ce mi se întâmplă mie.

 

Cum faci să accepți? Până ajungi acolo?

Am trecut prin toate purgatoriile până mi-am dat seama că oamenii ăia chiar nu aveau nicio vină și nu erau întâmplător în viața mea. Ăsta este acel switch care m-a dus către #altfel și m-am gândit că este momentul să înființez acest brand, #altfel; prin el creez o comunitate de oameni care să vadă că de fapt cele mai importante persoane pentru ei sunt ei înşişi. Asta nu înseamnă egoism. Este foarte greșit percepută povestea asta.

 

Asta nu e tot din educația pe care am avut-o?

Exact.

 

Eu așa am învățat și îmi amintesc că, de multe ori, mi s-a explicat că este un gest egoist, nu este un gest creștinesc.

Nu este deloc egoist. Dacă mie nu-mi este bine, nu pot să dau randament, nu pot să muncesc, nu sunt happy, nu mă duc acasă cu zâmbetul pe buze, nu produc acei bani care să ne asigure un minimum de trai mie și copiilor, familiei mele. Dacă mie nu-mi este bine, clar nu le este bine nici celor din jur, nici prietenilor. Oamenii vor în jurul lor oameni cu energie ok.

 

Transmite-le ceva celor care te privesc și celor din comunitatea #altfel. Poți să le zici ceva în stilul tău, e suficient.

Dragii mei, vă zic să mulțumiți în fiecare zi că v-ați trezit, să căutați bucuriile în lucrurile mărunte. Știu că sună a poveste, dar este atât de adevărat. Încercați să vă înconjurați de oameni cu care vă simțiți bine și petreceți cât mai mult timp cu voi. Bucuria aceea, să ieși la o cafea doar tu, în oraș, la o cafenea care-ți place, să ai o carte, să citești măcar o jumătate de oră, fără să te uiți la telefon, fără să te intereseze de nimeni… ți-o poți face. Eu susțin foarte mult timpul de calitate pe care-l petrecem noi cu noi.

 

realizat de Cristina Adriana Sîrbu pentru Canal 33

iunie 2017



Cristina Adriana Sîrbu este Av. drd., Consilier european în proprietate intelectuală/Mediator


cristina.sirbu@keygroup.ro


www.keygroup.ro









parerea ta
 
comentariu
numele si prenumele*
email*
 


Statistici trafic - StatCounter.com


X