Business Woman Voice
Cu pasiune, despre parfumuri personalizate și revoluția din bucătărie
Raluca Vasile este creatoare de parfumuri de lux, om de branding și comunicare cu peste 15 ani de experiență, specializată în branding senzorial, antrenor de gusturi și arome și consultant în aromaterapie, food blogger, Ambasador în campania Food Revolution, iniţiată la nivel global de Jamie Oliver, coordonator al evenimentului Food Revolution Day în România și inițiator al campaniei sociale „Școala de Nutriție și Stil de Viață Sănătos”.

Raluca, vorbește-ne puțin despre cum ți-ai ales meseria (deloc obișnuită în România), de creator de parfumuri.

Am fost dintotdeauna - nativ și, apoi, prin educație - pasionată de gusturi, de arome, de impactul lor asupra noastră. Nu este de mirare că, de peste 15 ani, sunt consultant în branding senzorial și de 7 ani creez arome personalizate naturale, comerciale sau de ambient.

 

Specializările și domeniile în care activez se împacă perfect și au apărut și au evoluat natural unul din celălalt. Practic, pot spune că fiecare mi-a deschis calea către celelalte: în 2012 am decis să renunț la job (lucram într-o corporație) și să îmi urmez calea proprie, ca antreprenor și mi-am deschis agenția mea, Smart Brand, specializată în branding.

În paralel am investit timp pentru mine și pentru lucrurile creative care mă pasionează și țin de senzorialitate: am urmat cursurile unei școli de nutritie, un curs de bucătărie franțuzească, o școală celebră de parfumerie, cursuri de aromaterapie și am început să scriu pe un blog culinar despre toate aceste experiențe multi-senzoriale.

 

Gândindu-mă la studiile și evoluția mea din ultimii ani, sunt mândră să afirm că sunt sigurul parfumier român certificat new luxury code în UK, cu specializări în parfumeria organică la Grasse și Milano. Parfumurile mele – Your Persona Aroma - sunt organice, lucrate după metoda creației tradiționale de la Grasse și metode arhetipale din parfumeria orientală, africană și asiatică, din esențe rare și în colecții limitate.

 

Din poziția de consultant în branding, comunicare și wellbeing mi-am creat un model holistic de dezvoltare personală, prin toate simțurile, vizând atât hrana şi stilul de alimentaţie, cât și parfumul. Mă pot numi, pe scurt, un antrenor de gusturi și arome.

 

Cum a ajuns omul de marketing Raluca Vasile să se alăture unei revoluții care începe în farfurie - Food Revolution?

Food Revolution Day is everyday. Cook it, Share it, Live it - cum aș fi putut să rezist unui astfel de mesaj complex?! Este mesajul prin care acest proiect educațional conceput de Jamie Oliver se adresează, încă din 2012, copiilor, adulţilor, companiilor, şcolilor, restaurantelor, chef-ilor, nutriţioniştilor, doctorilor, platformelor educaţionale și  gurmanzilor din toată lumea. Este un mesaj profund și cu greutate și trage grave semnale de alarmă legate de obezitatea infantilă, de lipsa de educație alimentară, de risipa alimentară și care a început deja să schimbe mentalități și obiceiuri culinare!

 

M-am implicat social în susținerea acestei campanii educaționale revoluționare pentru că, datorită specializărilor mele, cred cu tărie în educația altfel, făcută prin gusturi si arome, printr-o campanie de conștientizarea efectelor devastatoare asupra calității vieții pe care o au alimentația nesănătoasă și obezitatea infantilă.

 

Este al treilea an consecutiv în care marcăm și în România Food Revolution Day printr-un eveniment dedicat la Grădina Verona - Cărturești; anul acesta, temele globale ale Food Revolution Day și Slow Food au fost Răsfăţul Resturilor, risipa alimentară și junk food.

 

În plus, în această primăvară m-am implicat în lansarea primului program de educaţie alimentară practică „Școala de Nutriție și Stil de Viață Sănătos” în şcolile de stat, cu avizul M.E.N.S. și cu sprijinul DGAS – direcția Primăria Capitalei. Școala de Nutriție și stil de Viață sănătos este un program educațional pe care l-am realizat începând cu luna martie, în cadrul zilelor Școala Altfel, în școli din câteva orașe din România, în parteneriat cu Food Revolution. Scopul principal este să îi învățăm și familiarizăm pe cei mici cu principiile de bază pentru o alimentaţie sănătoasă, să (re)descopere gustul și aroma legumelor și fructelor proaspete, să îi responsabilizăm să deprindă obiceiuri sănătoase de gătit acasă, în familie și să-şi pregătească singuri micul dejun sau pacheţelul sănătos pentru scoală.

 

Din experiența ta de până acum, care s-au dovedit cele mai eficiente metode de influențare și schimbare a comportamentelor alimentare?

Studiile arată că de vină pentru gradul ridicat de obezitate infantilă sunt lipsa educaţiei alimentare din şcoli şi de acasă şi industria care încurajează şi recomandă produse cu foarte mult zahăr, alimentaţia preponderent junk food, procesată, cu mulţi aditivi, lipsită de legume şi fructe proaspete. Obiectivul Food Revolution în întreaga lume și, în particular, al proiectului Școlii de Nutriție din România este ca educația alimentară să devină materie obligatorie, studiată în școli.

 

Am optat pentru lecții de nutriție și ateliere de gătit, atât în cadrul Școlii de Nutriție, cât și în cadrul evenimentului Food Revolution Day, pentru că sunt variantele interactive cele mai interesante pentru copii, ajutându-i să guste și să se îndrăgostească de fructe și legume, de salate, de alimentele bogate în vitamine și proteine. Prin includerea lor în alimentația de zi cu zi, copiii își vor forma o dietă echilibrată caloric, energizantă, ce le asigură creșterea sănătoasă și rezistența la stres și efort.

 

Obezitatea și bolile de alimentație asociate ei, apărute în copilărie, se agravează la adulți și reduc considerabil calitatea vieții. Sunt convinsă că educația multisenzorială îi ajută pe părinți și copii să facă marea schimbare către o alimentație sănătoasă, către echilibru personal și armonie în familie.

 

Care sunt cele mai mari reușite ale voastre de până acum în programele de educație alimentară?

În cei 3 ani de când sunt Ambasador Food Revolution în România am reușit să atrag în proiect companii care deja erau implicate în acțiuni de responsabilitate social, ca și producători care conștientizează importanța educației alimentare și care împărtășesc aceleași valori și credințe cu conceptul Food Revolution: dietă echilibrată, consumul de fructe și legume proaspete sau neprocesate, de proteine suficiente și alimente sănătoase în detrimentul zaharurilor și junk-food-ului.

 

Iar anul acesta, cu Școala de Nutriție, am găsit deschidere pentru a implementa proiectul și a intra în școli din București, Timișoara, Sibiu și Cluj, în cadrul programului Școala Altfel, cu ingrediente sănătoase și ateliere de gătit, decizia fiind a comitetelor de părinți, care pot propune noi activități și au dreptul de a le aproba împreună cu comitetul director al școlilor. Practic, noi facilităm și punem la dispoziție avizul MENS și orice este necesar pentru a putea desfășura în bune condiții atelierele de gătit în orice școala din România.

 

Încă de anul trecut facem în paralel și o documentare observațională cu ce mănâncă sau au la pachet copii la școala. Împreună cu ProTv și emisiunea „România, te iubesc” am făcut „testul consumului de zahăr” și am observat că atât copiii, cât și adulții consumă de 3 ori mai mult „zahăr inconștient” față de cel recomandat de Organizația Mondială a Sănătății (maximum 3 lingurițe pentru un copil și 7 pentru un adult), luat din pâine și produse de patiserie, cereale îndulcite, lapte, iaurt îndulcit sau cu fructe, bere cu diferite arome sau chiar carne și mezeluri.

 

Soluția ar fi să învățam să citim etichetele și să nu cumpărăm alimente de bază care sunt îndulcite artificial pentru a avea gust dulce, care până la urmă dau dependență, ne dereglează funcțiile organismului și duc la probleme de greutate și obezitate. Dulcele trebuie consumat cu măsură, ca un premiu sau ca un mic răsfăț ocazional; sănătos ar fi să ne luam dulcele cel mai adesea din fructe sau miere.

 

Anul acesta vom face o documentare asupra alimentație de tip junk food în grădinițele și școlile din România. Studiie Food Revolution arată că la nivel mondial peste 70% din copii de 3 ani recunosc logo-urile companiilor de junk food, dar nu au învățat încă să își pronunțe numele. Militam pentru un marketing corect adresat copiilor și implicit responsabilizarea mai mare a părinților.

 

Cum ai defini rezultatele Food Revolution Day și Școala de Nutriție în câteva cifre? 

Sincer, pentru mine totul a pornit de la cifre, care m-au îngrozit încă de când am început să mă implic în proiect! La nivel global sunt peste 41 milioane de copii obezi sau supraponderali și peste 161 milioane de copii subnutriţi, care nu primesc o alimentație echilibrată şi sănătoasă necesară pentru dezvoltarea lor fizică şi mentală. Aceasta se întâmplă în timp ce peste 1.3 mld de tone de alimente sunt risipite anual de către magazine și HoReCa; însă 80% din risipă se întâmplă în consumul casnic! Conform surselor OMS, România se situează pe locul al II-lea in UE în ceea ce privește obezitatea infantilă (față de locul al III-lea în 2013). Iar 70% dintre copiii de 3 ani recunosc logo-ul companiilor de junk food, dar nu au învăţat încă să îşi pronunțe numele.

 

Este clar că de vină sunt lipsa educaţiei alimentare din şcoli şi de acasă, industria alimentară și publicitatea ne-etica, ce încurajează şi recomandă produse cu foarte mult zahăr, alimentaţia preponderent junk food, procesată, cu mulţi aditivi, lipsită de legume şi fructe proaspete. În acest context mondial alarmant, se simte nevoia de a lua atitudine si de a face educație.

 

Dar haide să trecem și la partea pozitivă: prin programul Școala de Nutriție și prin mișcarea Food Revolution în România am implicat anul acesta circa 9000 de copii şi părinţi înscriși, peste 5000 de vizitatori și 300 de copii şi părinţi deschiși la a învăța să mănânce sănătos, fără #risipaalimentara şi #junkfood.

 

Am avut alături o echipă frumoasă și unită, de 12 ambasadori din 5 orașe și 10 voluntari, reuniți în cei 3 ani de când am demarat mișcarea Food Revolution; oameni pasionați de stil de viață sănătos. Și numeroși sponsori, parteneri media, parteneri vechi și noi, producătorii locali, chef-i celebri, persoane publice, jurnaliști, bloggeri, influenceri și parteneri media care ne-au fost alături și au făcut posibilă organizarea și promovarea conceptului. Iată că putem începe o revoluție a hranei, chiar de astăzi, chiar de la fiecare dintre noi din farfurie și din stilul de viață!



parerea ta
 
comentariu
numele si prenumele*
email*
 


Statistici trafic - StatCounter.com


X