Loja de Business
A fi sau a nu fi… manipulat?
Unul dintre subiectele cele mai discutate în viaţa socio-politică din ultima perioadă – atât la noi cât şi în multe alte ţări – este manipularea. Ca să ne referim strict la evenimentele din România, am auzit la toate posturile de televiziune, la radio, am citit în presă că mulţimea adunată în piaţa Victoriei a fost manipulată. De «oamenii preşedintelui», de marii patroni de multinaţionale, de diverşi agenţi (spioni) străini – depinde ce citim sau ce ascultăm. La fel se întâmplă cu cei strânşi la Cotroceni, veniţi să protesteze la… proteste. Manipulaţi şi ei de ştirile care spuneau că cei de la manifestaţia adversă au fost plătiţi, nu doar ei, ci şi câinii, copiii, pisicile… Totul, deci, este o mare, enormă piesă cu marionete influenţabile şi uşor de păcălit. Chiar atât de uşor? Uneori da. Ajunge o ştire de genul «Soros a dat 50 de lei protestatarilor ieşiţi în piaţa Victoriei» ca să provoace proteste în alt punct-cheie al oraşului. Alteori, însă, e nevoie de mult mai mult. Să manipulezi un om (sau o masă de oameni) cu educaţie, discernământ, capacitate de a înţelege lucrurile care îl (îi) înconjoară, devine un proces foarte complex şi subtil, care necesită foarte multă îndemânare, diplomaţie, o fină cunoaştere a psihologiei umane şi a mecanismelor de persuasiune.

Dar cum definim acest concept? Dacă citim în DEX, vom găsi următoarea explicaţie: «a manipula: a influenţa prin diverse mijloace modul de a gândi şi de a acţiona al unei persoane sau al unei colectivităţi; a antrena, prin mijloace de influenţare psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acţiuni al căror scop aparţine unei voinţe străine de interesele lor; a influenţa opinia publică prin mass-media sau prin alte metode persuasive.»

Este evident că manipularea e omniprezentă în lumea în care trăim; o folosim permanent, în toate acţiunile noastre, cu sau fără intenţie, începând din mediul privat, în relaţia cu partenerul de viaţă, pe care dorim să îl determinăm să facă lucrurile aşa cum le vrem noi, cu familia, cu colegii, şi până la marele tablou social de care discutam mai devreme. Manipulăm şi suntem manipulaţi, în fiecare zi, în fiecare domeniu al vieţii noastre.

 

Vorbeam zilele trecute cu un partener de afaceri care mi-a spus, la un moment dat, că la începutul antreprenoriatului şi-a dat seama că trebuie să încalce un principiu la care ţinea mult, acela de a spune adevărul. Pentru a-şi atinge scopurile, pentru a face faţă concurenţei, a trebuit să renunţe încet-încet la acesta. A fost nevoit să înveţe să mintă. Şi totuşi, de când învăţăm să vorbim, începem să minţim, sub o formă sau alta.

 

Relaţia dintre angajat şi angajator, de cele mai multe ori, este un joc al manipulării. Încă de la momentul interviului se stabileşte câmpul pe care părţile îşi vor juca cărţile. Viitorul angajat va încerca să se prezinte cât mai bine, va aduce în discuţie doar punctele pozitive din carieră, îşi va prezenta realizările profesionale într-o lumină care să justifice pretenţiile avute în legătură cu postul la care aspiră. De cealaltă parte, viitorul angajator, chiar dacă face o descriere detaliată a sarcinilor şi responsabilităţilor, tot vor exista aspecte specifice ce pot fi trecute cu vederea, mai mult sau puţin intenţionat. Acest joc continuă, nu numai în stabilirea avantajelor şi inconvenientelor reciproce, ci şi în îndeplinirea curentă a unor sarcini de serviciu, dar şi în relaţiile dintre colegii de birou.

 

În mediul de afaceri, văd minciuna ca pe un mijloc de manipulare, nu minciuna în sensul de inducere în eroare, ci minciuna ca modalitate de influenţare a partenerilor la acţiuni care să servească intereselor proprii. Adică, se poate prezenta un lucru sau pune accent pe anumite aspecte, lăsând intenţionat pe dinafară altele ce au o importanţă covârşitoare în luarea unei decizii, tocmai pentru a ajunge la rezultatul urmărit de cel interesat. O omisiune («am discutat atât de multe, am uitat să abordez şi acel subiect»), un adevăr parţial, o evidenţiere a părţilor favorabile, determinante, sunt (sau doar par?) metode absolut justificate, normale între antreprenori.

 

În afaceri, acest fenomen al manipulării îmbracă diverse forme. De la cele mai sus menţionate, până la campaniile de publicitare extrem de sofisticate şi pentru care marile companii au bugete impresionante. Imaginea unei mărci este cel mai bun argument de vânzare. Un slogan bine gândit, un spot care reuşeşte să rămână în memorie, să impresioneze într-un mod sau altul, vor face cu siguranţă diferenţa între produse sau servicii asemănătoare, dacă nu chiar identice. Şi mai sunt şi acele mesaje subliminale pe care un «bun» om de publicitate ştie cum şi unde să le utilizeze pentru un efect maxim asupra consumatorului. Este imaginea creată una reală? Este produsul X mai bun decât produsul Y? De multe ori doar inspiraţia şi talentul de manipulator ale celor din spatele produsului sunt cu adevărat superioare.

 

În acest context, manipularea nu trebuie privită neapărat ca un lucru negativ, prejudiciabil sau abuziv, ea devine doar un mijloc de competiţie, de persuasiune uneori aş putea spune, un mod prin care ne urmărim propriile interese fără însă a aduce prejudicii celorlalţi.

 

Îmi amintesc de un film care abordează într-un mod amuzant această temă. E vorba despre „Thank you for smoking” (Mulţumim că fumaţi), o satiră la adresa societăţii de consum în care nu contează cât de nociv poate fi produsul promovat, ci doar cât de bine învârte cuvintele cel care îl promovează. Argumentele logice, de bun-simţ ale avocaţilor anti-tabac nu au nicio şansă în faţa personajului principal (unul dintre acele personaje negative care atrage totuşi simpatia spectatorilor). Aici, ca şi în realitatea afacerilor, câştigă mereu cel mai bun orator, chiar dacă propovăduieşte binefacerile consumului de tutun.

 

Abundenţa de informaţie venită pe toate canalele de comunicare, nu vine oare ca un scut ce duce la ermetizarea gândirii analitice? Oare nu ne lăsăm noi manipulaţi prin faptul că acceptăm idei, concepte, teorii lansate în mediul unde suntem conectaţi, fără a le analiza şi supune unei minime analize? Prin faptul că ne place să delegăm, să facă şi să gândească alţii pentru noi, prin faptul că informaţia este multă şi din ce în ce mai complexă, ne lăsăm manipulaţi din comoditate, din lenea de a mai gândi, de a ne contrazice, de a lansa în dispută propriile teorii şi concepte. Oare să fie lipsă de asumare a unei responsabilităţi, sau lipsă de timp? Oare prin acţiunile noastre nu suntem dispuşi la manipulare?

 

Conştient sau nu, intenţionat sau nu, toţi folosim anumite tactici să obţinem ce ne dorim. Atâta timp cât doza şi metodele de manipulare sunt moderate, cât nu aducem prejudicii celor din jurul nostru, manipularea poate avea şi un rol pozitiv. Chiar dacă ştim că suntem manipulaţi, oare nu ar trebui să folosim acest lucru ca un avantaj? Un prieten a scris de curând că cel ce excelează în a folosi oamenii se pune pe sine mai prejos decât ei.

 

Oare prin atitudinea şi acţiunile noastre nu suntem dispuşi la manipulare, nu manifestăm o deschidere către a fi manipulaţi?

 

Care este doza adecvată şi care sunt mijloacele prin care ajungem la idealurile noastre, fără a-i deranja pe ceilalţi? Iată întrebarea pe care v-o propun, spre analiză, din perspectiva personală a fiecăruia!


apărut în Business Woman 77





Statistici trafic - StatCounter.com


X